23/09/2026
🤝 Cu aceiași bani, ajutăm de cel puțin 3 ori mai mulți bistrițeni.
Am inițiat această hotărâre de Consiliu Local pentru că ne dorim ca banii destinați sprijinului social să fie folosiți cât mai eficient și să ajungă la cât mai mulți oameni care au nevoie de ei.
Până acum, Cantina de ajutor social avea doar 41 de beneficiari, iar programul limitat și costurile de funcționare făceau ca suma cheltuită pentru fiecare beneficiar să fie foarte mare.
Prin noul „Tichet pentru sprijin alimentar”, în valoare de 360 lei/lună, putem sprijini până la 150 de beneficiari în fiecare lună, cu aceleași resurse financiare.
Vorbim despre 86 de familii cu copii beneficiare de venit minim de incluziune, 39 de persoane de peste 65 de ani fără venituri și 25 de persoane fără adăpost.
În total, 54.000 de lei pe lună vor putea ajunge direct sub formă de sprijin alimentar la cei care au nevoie.
Mai mult, în cazul familiilor cu copii, efectul acestui ajutor se extinde asupra întregii familii.
Cred că responsabilitatea noastră, ca administrație, este nu doar să cheltuim bani pentru programe sociale, ci să ne uităm permanent la câți oameni ajutăm și cât de eficient folosim fiecare leu din bugetul local.
De aceea am susținut această schimbare:mai mulți beneficiari, un sprijin care ajunge direct la oameni și mai puține costuri de funcționare.