CAR Solidaritatea

CAR Solidaritatea C.A.R. Solidaritatea I.F.N. Buhuși acordă împrumuturi avantajoase membrilor săi, cu dobândă care se reîntoarce la fondul social al acestora.

Buhuși este organizată pe baza liberului consimțământ al persoanelor salariate, sau al altor persoane care obțin venituri de natură salarială, prin asociere la nivel teritorial, care prin cererea de înscriere recunosc Statutul și depun aportul social, devenind membri cu drepturi depline. Buhuși este independentă în raporturile cu alte organizații obștești, organizații politice, sindicate, organe economice de stat, sau administrative. SCOPUL Casei de Ajutor Reciproc Solidaritatea I.F.N. Buhuși este sprijinirea și întrajutorarea financiară a membrilor săi. OBIECTUL DE ACTIVITATE al C.A.R. Buhuși îl constituie acordarea de împrumuturi membrilor săi, cu dobândă care se reîntoarce la fondul social al acestora, după deducerea cheltuielilor și constituirea fondurilor statutare. Forul superior de conducere al Casei este Conferința Membrilor. Forul executiv de conducere este Consiliul Director. Activitatea curentă este coordonată de Președinte – Director executiv.

🤝 Cauți sprijin, soluții financiare și informații clare?La CAR Solidaritatea, membrii pot avea acces la servicii și bene...
29/09/2026

🤝 Cauți sprijin, soluții financiare și informații clare?

La CAR Solidaritatea, membrii pot avea acces la servicii și beneficii construite pentru nevoile lor, de la soluții de împrumut și fonduri sociale până la servicii utile pentru plăți și documente.

Devino membru și descoperă cm te poate sprijini comunitatea CAR Solidaritatea👉 https://carsolidaritatea.ro

⏳ Ultimele zile în care poți profita de Împrumutul Promoțional VARA 2026! ☀️Dacă ai un proiect pe care vrei să îl pui în...
25/09/2026

⏳ Ultimele zile în care poți profita de Împrumutul Promoțional VARA 2026! ☀️

Dacă ai un proiect pe care vrei să îl pui în practică – o vacanță, renovări sau un plan personal – acum este momentul să te informezi despre oferta disponibilă.

✅ Dobândă promoțională FIXĂ
✅ Comision 0% la rambursarea anticipată
✅ Aprobare rapidă în maximum 24 de ore de la depunerea documentației complete

📅 Oferta este valabilă până pe 30 septembrie 2026.

Nu lăsa planurile pentru mai târziu! Află toate detaliile și depune cererea aici:
👉 https://carsolidaritatea.ro/imprumutul-promotional-vara-2026/

🤔 Ai un fond de rezervă pentru cheltuieli neprevăzute?O reparație urgentă sau o cheltuială importantă pentru familie pot...
16/09/2026

🤔 Ai un fond de rezervă pentru cheltuieli neprevăzute?

O reparație urgentă sau o cheltuială importantă pentru familie pot apărea atunci când te aștepți mai puțin. Să pui lunar deoparte o sumă potrivită bugetului tău poate fi un pas simplu către mai multă siguranță financiară.

La CAR Solidaritatea găsești sprijin și informații pentru decizii bine calculate. 💚

🌐 www.carsolidaritatea.ro

⏳ Încă mai poți beneficia de Împrumutul Promoțional VARA 2026!Dacă ai un proiect pe care vrei să îl pui în practică, acu...
07/09/2026

⏳ Încă mai poți beneficia de Împrumutul Promoțional VARA 2026!

Dacă ai un proiect pe care vrei să îl pui în practică, acum este momentul potrivit să profiți de condițiile promoționale:

✅ Dobândă promoțională FIXĂ
✅ Comision 0% la rambursarea anticipată
✅ Aprobare rapidă în maximum 24 de ore de la depunerea documentației complete

📅 Oferta este valabilă până pe 30 septembrie 2026.

Află toate detaliile și depune cererea:
👉 https://carsolidaritatea.ro/imprumutul-promotional-vara-2026/

🍁 Toamna vine cu un nou început… și cu dorința de a transforma casa într-un loc mai primitor. 🕯️✨Noul anotimp înseamnă o...
01/09/2026

🍁 Toamna vine cu un nou început… și cu dorința de a transforma casa într-un loc mai primitor. 🕯️✨

Noul anotimp înseamnă o nouă curățenie generală în casă, reorganizarea spațiilor de depozitare și poate chiar redecorarea locuinței.

Cât de mărețe sunt planurile tale pentru această toamnă? ☺️

Indiferent de proiectele pe care le ai în minte, CAR Solidaritatea îți este alături cu soluții care te pot ajuta să le transformi în realitate. 🤝💚

Află mai multe:
👉 https://carsolidaritatea.ro

💚 „Un ban economisit este un ban câștigat.”— Benjamin FranklinFiecare pas mic făcut astăzi poate contribui la un viitor ...
26/08/2026

💚 „Un ban economisit este un ban câștigat.”
— Benjamin Franklin

Fiecare pas mic făcut astăzi poate contribui la un viitor mai sigur pentru tine și familia ta.

La CAR Solidaritatea, credem în puterea economisirii, a planificării și a grijii pentru lucrurile care contează cu adevărat.

Construiește astăzi pentru ziua de mâine. 🤝

🌐 www.carsolidaritatea.ro

✏️ Fiecare început de an școlar aduce emoții, speranțe și noi provocări.CAR Solidaritatea este alături de membrii săi și...
19/08/2026

✏️ Fiecare început de an școlar aduce emoții, speranțe și noi provocări.

CAR Solidaritatea este alături de membrii săi și de familiile acestora, inclusiv prin bursele și ajutoarele pentru taxele școlare oferite prin Fondul pentru Asistență Socială.

Le dorim tuturor copiilor un an școlar plin de curiozitate, prietenii frumoase și multe reușite! 🍎📚

Află mai multe despre beneficiile oferite membrilor pe site-ul nostru:
🌐 www.carsolidaritatea.ro

🌸 Astăzi sărbătorim unul dintre cele mai frumoase nume din calendar!La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfinte...
15/08/2026

🌸 Astăzi sărbătorim unul dintre cele mai frumoase nume din calendar!

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfintei Maria! Vă dorim o zi plină de zâmbete, momente frumoase alături de cei dragi, sănătate, iubire și multe bucurii care să vă însoțească în fiecare zi.

Să aveți parte de o sărbătoare minunată! 💚
Echipa CAR Solidaritatea

07/08/2026

☀️ Bucură-te de vară fără griji financiare cu C.A.R. Solidaritatea! 🌊

Plănuiești o vacanță, renovări sau un proiect personal? Descoperă Împrumutul Promoțional VARA 2026 și beneficiază de condiții avantajoase pentru planurile tale:

✅ Dobândă promoțională FIXĂ
✅ Comision 0% la rambursarea anticipată
✅ Aprobare rapidă în maximum 24 de ore de la depunerea documentației complete

📅 Durata promoției: 05.08.2026 – 30.09.2026

Alege garanția stabilității și a bunăstării financiare! 💼 Află mai multe detalii și aplică acum👉 https://carsolidaritatea.ro/imprumutul-promotional-vara-2026/

C.A.R. Solidaritatea I.F.N. Buhuși acordă împrumuturi avantajoase membrilor săi, cu dobândă care se reîntoarce la fondul social al acestora.

Address

Strada Nicolae Balcescu, Nr. 2
Buhusi
600051

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when CAR Solidaritatea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share