04/01/2026
Ziua în care Gigel a vrut bani de vacanță (și s-a lovit de Articolul 67)
Era o dimineață geroasă de decembrie 2025. Gigel, antreprenor de succes (în propria lui imaginație) și mândru posesor al firmei „Gigel Import-Export SRL”, a intrat val-vârtej în biroul contabilei, doamna Mioara.
— Mioara, trage aer în piept! a strigat Gigel, trântind cheile de la mașină pe un dosar cu șină. M-am hotărât. De sărbători plecăm în Maldive! Fă repede un virament. Îmi dai înapoi împrumutul ăla de 10.000 de euro pe care l-am dat firmei anul trecut, sau, dacă nu sunt bani, mai fă-mi un mic împrumut din firmă către mine. Mă descurc eu.
Doamna Mioara nu a tresărit. Și-a ajustat ochelarii și a mângâiat tandru o foaie proaspăt tipărită din Monitorul Oficial.
— Domnu’ Gigel, a spus ea calm, cu vocea aceea care prevestea mereu un control fiscal, ați auzit de Legea 239/2025?
— Mioara, eu nu citesc legi, eu fac business! Ce-i cu ea?
— Păi, ia luați loc. S-a modificat Legea Societăților. Articolul 67, mai exact.
Gigel s-a așezat, simțind cm Maldivele se îndepărtează ușor.
— Fii atentă, Mioara. Am luat dividende trimestrial anul ăsta? Am luat. Am nevoie de bani acum. Ce zice legea?
— Legea zice așa la alineatul „doi la puterea trei”, a început Mioara, citind ca un preot din Biblie: „Societățile care distribuie trimestrial dividende... nu pot acorda acționarilor împrumuturi până la regularizare.”
— Traducere? a întrebat Gigel, transpirând.
— Traducere: Ați mâncat deja tortul înainte de masă (dividendele anticipate). Până nu închidem anul și vedem dacă firma chiar a avut profit sau doar ne-am prefăcut, nu mai aveți voie să luați niciun leu împrumut din firmă. Adio „creditare administrator” pe invers.
— Bine, bine, a pufnit Gigel. Atunci nu-mi da împrumut. Dă-mi banii mei înapoi! Ăia pe care i-am împrumutat eu firmei când am cumpărat imprimanta aia scumpă.
Mioara a oftat și a arătat spre un bilanț contabil care arăta cam roșu.
— Nici asta nu se poate, șefu’. Alineatul următor. Zice că dacă „activul net” e diminuat la mai puțin de jumătate din capitalul social – și la noi e, că ați tot scos bani – „nu pot restitui acționarilor împrumuturile luate de la aceștia”.
— Păi sunt banii mei! a strigat Gigel, revoltat.
— Erau. Acum sunt captivi în „activul net diminuat”. Dacă vi-i dau, încălcam legea.
Gigel s-a ridicat, sfidător.
— Și ce dacă? Cine află? Mi-i dai, eu plec, și vedem noi la anul.
Mioara a zâmbit malefic și a citit ultimul paragraf, cel cu alineatul 2^5.
— Dacă facem asta, domnu’ Gigel, intervine „răspunderea solidară”. Adică, dacă firma nu-și plătește taxele – și știți că stăm prost cu TVA-ul – ANAF-ul nu mai vine doar la firmă. Vine direct la dumneavoastră acasă. Și vă ia banii de vacanță, mașina și poate și câinele, în limita sumei pe care v-ați „restituit-o” ilegal.
Gigel a rămas tăcut preț de un minut. A privit pe fereastră, apoi la dosarul cu șină, apoi la Mioara.
— Mioara?
— Da, șefu’?
— Anulează Maldivele. Caută o ofertă la Căciulata. Și vezi dacă acceptă bonuri de masă, că pe alea nu le-a interzis încă Articolul 67.
Când „L”-ul din SRL a căzut de pe firmă
Gigel mai sorbi o gură de cafea, încercând să găsească o portiță. Ochiul lui de „combinator” refuza să accepte înfrângerea.
— Mioara, tu ești prăpăstioasă de fel, zise el, lăsându-se pe spate în fotoliul ergonomic. Hai să fim serioși. Firma e firmă, eu sunt eu. De-aia se numește „Societate cu Răspundere LIMITATĂ”. Dacă firma are datorii la stat și nu le poate plăti... aia e! Ghinion. Statul se înscrie la masa credală, ia praful de pe tobă, și eu îmi văd de viață. Nu pot să vină după mine, că nu sunt PFA!
Doamna Mioara a zâmbit trist, ca un chirurg care trebuie să anunțe pacientul că operația a reușit, dar pacientul trebuie să doneze un rinichi.
— Domnu’ Gigel, ați rămas cu softul vechi. Legea 239/2025 a dat un „update” forțat. Vedeți alineatul ăsta, 2^5?. Aici scrie negru pe alb: „se dispune atragerea răspunderii solidare a societății și a acționarului”.
— „Solidară”? întrebă Gigel, încruntându-se. Sună a sindicat.
— Nu, șefu’. Sună a cătușe fiscale. „Solidar” înseamnă că ANAF-ul nu mai face diferența între contul firmei și buzunarul dumneavoastră de la pantaloni. Legea zice clar: dacă firma are datorii la buget (TVA, impozite) și dumneavoastră v-ați scos banii prin „împrumuturi” sau „dividende neregularizate” când firma era pe minus, scutul SRL-ului dispare. S-a topit..
Gigel s-a albit la față.
— Adică... vrei să zici că datoria sare gardul?
— Sare gardul, intră în curte și vă bate la ușă. Practic, ANAF-ul ia datoria firmei, o împachetează frumos și o mută pe CNP-ul dumneavoastră.. Nu mai există „răspundere limitată”. Devine răspundere personală.
Mioara a luat un pix și a desenat pe o hârtie un cerc mare și unul mic.
— Uitați aici. Ăsta mare e ANAF-ul. Ăsta mic e SRL-ul nostru. Până acum, dacă SRL-ul nu avea bani, ANAF-ul pleca supărat acasă. Dar acum, dacă ați luat acel „împrumut” ca să vă luați mașină, ANAF-ul zice: „Aha! Ai luat banii firmei când firma avea datorii? Atunci tu ești firma!” Și vine executarea silită direct pe apartamentul dumneavoastră, pe mașina aia nouă, pe conturile personale de economii.
— Păi și limita? întrebă Gigel cu voce stinsă.
— Limita e exact suma pe care ați scos-o. Dacă ați scos 50.000 de lei ca să vă luați whirlpool bath și firma are datorii la stat de 100.000 lei, ANAF-ul vine după dumneavoastră personal pentru ăia 50.000. Nu mai stau să vândă scaunele vechi din birou. Vin direct la sursă. Adio protecție, adio separare patrimonială.
Gigel se uită lung la sigla firmei de pe perete: „Gigel Import-Export S.R.L.”. I se păru că litera „L” tocmai se desprinsese și căzuse pe parchet cu un zgomot metalic.
— Mioara...
— Da, șefu’?
— Știi ce? Lasă Căciulata. Hai să plătim datoriile la stat. Că parcă apartamentul meu arată mai bine pe numele meu decât pe numele Fiscului. Și... mai fă-mi o cafea. Amară. Ca viața de acționar solidar.
SRL = societate cu raspundere LaStat
(Text preluat)
